Slow fox

Genul Ragtime, care se presupune că a apărut pe la mijlocul secolului al IX-lea, a fost iniţial interpretat la pian şi se baza pe marşurile europene tradiţionale. Ceea ce a adus nou a fost apariţia unor sincope ritmice, obţinute prin întârzierea sau, dimpotrivă, grăbirea unei note muzicale cu jumătate de timp, în timp ce ritmul normal era menţinut constant cu mâna stângă.

Deşi sincoparea ocazională nu era un lucru nou în peisajul muzical, ea fiind folosită cu mult timp înainte de Mozart, Beethoven, Brahms şi alţi compozitori europeni, folosirea ei permanentă şi constantă în Ragtime a reprezentat ceva nou.

 

Primul nume asociat cu Ragtime-ul timpuriu a fost cel al lui Scott Joplin.

Acesta s-a născut în anul 1868 în Texarkana, Texas, unde a şi primit câteva lecţii de muzică din partea unui profesor de origine germană rezident în acel oraş. În 1885, Joplin a plecat la St. Louis unde a cântat cu orchestra Honest John la “Turpin”s Silver Dollar Saloon”. Zece ani mai târziu s-a mutat în Sedalia, Missouri unde a început să compună muzică rag. Cea mai importantă piesă, care de altfel i-a adus şi consacrarea, a fost “Maple Leaf Rag”. În ciuda succesului pe care l-a avut muzica lui, Joplin a avut o viaţă nefericiă, murind în 1917 într-un ospiciu, singur şi uitat de lume.
Primul dans interpretat pe muzică rag s-a numit “One – Step” şi presupunea ca dansatorul să păşească pe fiecare bătaie a muzicii, acest gen de mişcare fiind ideal pentru un rag rapid sau un marş. O versiune a acestui dans, care a avut un succes deosebit, a fost “Castle Walk”, apărut în 1912 şi despre care vom mai vorbi . În acelaşi an, spectacolul muzical “Over the River” a fost adus din San Francisco în New York. În acest spectacol apărea un gen de dans numit “Turkey trot” care era un “One – Step” rapid şi în care dansatorii îşi fluturau braţele exact ca nişte curcani în ritualul împerecherii. În acelaşi spectacol era şi un cântec numit “Everybody”s Doing It” al cărui refren era “It”s a bear !”. Acest lucru i-a sugestionat pe dansatori să se miste ca nişte urşi. Astfel, dintr-o dată, peste tot în S.U.A. au apărut dansuri cum ar fi: “Turky trot”, “Grizzly bear”, “Bunny hug”, “Boston deep” etc., care făceau parte din familia “One – Step”. Acesta a supravieţuit până prin 1930 şi este unanim considerat ca fiind precursorul Foxtrot-ului.
Jazz-ul, un alt gen muzical foarte important în geneza Foxtrot-ului, a apărut la sfarşitul secolului al XIX-lea în bordelurile din sudul şi centrul S.U.A., unde cuvântul jazz era des asociat cu interacţiunea sexuală şi unde negrii din sud, eliberaţi din sclavie, au început să cînte muzică europeană cu influenţe afro. Deşi în general se consideră că New Orleans a fost locul de naşere al Jazz-ului, aceasta nu este neaparat strict adevărat, ţinând cont că stiluri similare de muzică au apărut relativ simultan şi în St. Louis, Memphis, Kansas City, etc. În jazz, spre deosebire de muzica tradiţională, accentele se pun pe a doua şi a patra bătaie din masură. O altă caracteristică a jazz-ului o reprezintă swing-ul care, în principiu, se referă la o pulsaţie regulată a ritmului fără de care, aşa cum spunea şi Duke Ellington, “It Don”t Mean a Thing if It Ain”t Got that Swing”.
Prima pereche care a cunoscut consacrarea dansând pe acest gen de muzică a fost formată de Vernon şi Irene Castle.

Vernon Blyth (numele de botez) s-a născut în 1887 în Anglia, unde a obţinut diploma de inginer la Universitatea din Birmingham. La un moment dat a emigrat în S.U.A. şi a optat pentru o carieră în show biz, adoptând pentru aceasta numele de Castle. În 1911 s-a căsătorit cu Irene Foote cei doi devenind astfel, din 1912 până în 1914, cel mai celebru cuplu de dansatori al acelor ani. Tot în acea perioadă, soţii Castle au elaborat şi popularizat o variantă incipientă a Foxtrot-ului, cunoscută sub numele de “Castle Walk”. În 1916 Vernon s-a înrolat în Royal Flying Corps ca locotenent, calitate în care a participat în primul război mondial. Moare în 1918 în urma prăbuşirii avionului pe care îl pilota. Dupa moartea lui Vernon cariera artistica a lui Irene a intrat într-un con de umbră, ea retrăgându-se definitiv în 1923. Este unanim acceptat faptul că perechea soţilor Castle a avut un rol foarte important în evoluţia dansului secolului al XX-lea, în general, şi în apariţia Foxtrot-ului în particular.

Cu toate acestea, paternitatea Foxtrot-ului ca atare îi este atribuită lui Harry Fox – un actor de vodevil – în 1913.

La momentul respectiv nimeni nu bănuia că acesta va deveni unul dintre cele mai populare dansuri ale secolului al XX-lea şi că va revoluţiona dansul de salon. Audienţa uriaşă a acestui dans s-a datorat, mai presus de toate, versatilităţii sale şi variaţiilor ritmice permise de acesta (Foxtrot-ul este considerat ca fiind primul dans în care s-a introdus numărătoarea pe “slow” sau “quick”).

Henry Fox s-a născut în Pomona, California, în anul 1882, sub numele Arthur Carringford şi a adoptat numele de scenă, Fox, după bunicul său, George L. Fox, un celebru artist de circ al acelei perioade. Încă de la 15 ani, Fox a luat viaţa pe cont proriu şi a plecat într-un turneu cu circul. De asemenea, pentru scurt timp, a fost jucător profesionist de baseball. În 1904, un editor la un Teatru de Music-hall din San Francisco a fost impresionat de vocea sa şi l-a angajat.

A apărut prima oară la Belvedere Theatre în comedia “Mr Frisky of Frisco”. După cutremurul din San Francisco, în 1906, Henry Fox s-a mutat in New York. Aici, primul angajament l-a reprezentat un rol în spectacolul “Miner Burlesquers”, în care a jucat 4 ani. Următoarele etape în cariera sa artistică le-au reprezentat spectacolele “Harry Fox”s Merry”s” şi “The Passing Show” în 1912, şi “The Honeymoon Express” in 1913. Noul gen de dans a fost demonstrat de Henry Fox pentru prima dată in 1913, în spectacolul “Ziegfeld Follies” în New York. Tot în acea perioadă, pe acoperişul lui New York Theatre, în “Jardin de Danse”, Henry Fox îi iniţia, pe cei care doreau, în primii paşi de “trot” (plimbare, mers) pe muzica Ragtime, astfel că oamenii se refereau la dansul lui ca “Fox”s Trot” (mersul lui Fox). Pe 3 septembrie 1914, ţinându-se cont de notorietatea pe care o căpătase între timp, Fox-Trot-ul a fost recunoscut şi în cadrul comunităţii profesorilor de dans din America.

Prima parteneră cu care Fox a demonstrat genul de dans care de atunci s-ar părea ca îi poartă numele, a fost Yansci Dolly, cu care acesta s-a şi căsătorit în august 1914 la Long Beach in Long Island. Din păcate acest mariaj nu a fost de bun augur nici pentru viaţa de familie şi nici pentru succesul celor doi, aceştia divorţând in 1917. Henry Fox s-a recăsătorit prima dată cu Florrie Millership, a doua oară cu Beatrice Curtis, mama unicului său copil, iar a treia oară cu actriţa Evelyn Brent. Sfârşitul vieţii l-a găsit în Hollywood; a murit în anonimat şi sărăcie pe 20 iulie 1959 la “Motion Picture Rest Home and Hospital”. Yansci Dolly,prima soţie,şi cea alături de care a cunoscut consacrarea în calitate de dansator de Foxtrot, s-a spânzurat in iunie 1941.

Deşi teoria conform căreia Henry Fox ar fi eponimul Foxtrot-ului pare una foarte bine documentată, aceasta, după cum se va vedea, nu este singura. O a doua teorie privind originea numelui acestui dans, şi ea destul de concludentă, ar fi asemănarea cu un gen de mers caracteristic cabalinelor (“equestrian gait”) folosit la lecţiile de echitaţie si dresură. Acest gen de deplasare a fost considerat atât de interesant şi elegant încât a fost creată o rasă de cai “Missouri Fox Trotter”, special cu scopul de a-l deprinde şi a-l realiza cât mai bine.

Conform unei alte teorii, chiar vulpea (fox) se poate să fi avut o legatură cu denumirea dansului, fiind cunoscut faptul că aceasta are un mers neobişnuit printre animale, ea putând merge cu toate cele patru picioare pe o singură linie, sub corp, cu scopul de a-şi deruta urmăritorii. Ţinând cont că, initial, aşa se dansa şi Foxtrot-ul (cu picioarele pe aceeaşi linie, fiecare dintre ele fiind plasat direct în faţa sau în spatele celuilalt) asemănările dintre cele două genuri de deplasare sunt evidente.

Categorii
Articole recente