Quickstep

Începand cu deceniul doi al secolului XX, multe formatii de muzica interpretau Fox-trot-uri cu tempo-uri mai rapide sau mai lente decat ar fi fost normal, asfel incat pasii caracteristici acestuia  nu mai puteau fi transpusi foarte natural in dans.
Pe masura ce ragtime-ul si jazz-ul evoluau spre swing, muzicieni ca Fletcher Henderson, Louis Amstrong si Duke Ellington au simtit nevoia varierii ritmului foxtrot-ului clasic, facand ca muzica ragtime si jazz-ul sa evolueze spre swing. Aceaste inovatii au dus la nasterea unei a doua familii de dansuri, una caracterizata de o dinamizare a ritmului, din care ulterior a evoluat quicktep-ul si cealalta caracterizata dimpotriva de o incetinire a tempoului din care s-a metamorfozat “slow  foxtrot-ul”.

Din prima familie au facut parte “charleston”, “shimmy”, “black bottom” si “peabody”,  iar din cea de a doua “the blues” si “saunter”. Toate aceste dansuri care au cunoscut consacrarea si s-au impus in saloanele acelei perioade, au avut un rol determinant in evolutia ulterioara a celor doua dansuri, care fac subiectul expozeului meu, astfel incat se impune prezentarea (chiar daca succinta) a fiecaruia dintre ele.

Shimmy a avut probabil ca precursor dansul ”The Shika”, care a fost importat in America de catre sclavii africani originari din zona  cunoscuta astazi sub numele de Niger. Shimmy a fost mentionat pentru prima data in cantecul lui Perry Radford “The Bullfrog Hop” in 1909 si a devenit popular in America in perioada 1910-1920, cunoscand apogeul dupa ce Gilda Gray l-a introdus in show-ul “Ziegfeld Follies” in 1922.

Ea pretinde ca numele are la origine interviul acordat unui reporter, care la intrebarea  “Ce vibra in timpul dansului?”, a primit raspunsul “chemise” (camasa in limba franceza).
Dansatoarea Mae Wess a fost creditata ca fiind la fondatoarea acestui dans, pe care ea l-a introdus in 1919 in spectacolul “Sometime”. Cantareata Ethel Waers care facea parte din distributia acestui spectacol a descris evolutia dansatoarei astfel: “ isi pune mainile pe solduri si isi scutura corpul fara a misca picioarele”.
Astazi, cuvintul “Shimmy” semnifica miscarea umerilor sau a soldurilor sub forma unui tremur  cu o frecventa foarte rapida .

In 1925 a inceput febra Charlestonului, un alt precursor influent al quickstep-ului si despre a carui varianta originala se presupune ca isi are radacinile in Insulele Capului Verde, mai precis in zona docherilor negri din Portul Charleston. A fost pus in scena prima oara in New York in 1922, la un teatru de revista, de catre George White si a devenit popular in randurile populatiei albe dupa show-ul “Running Wild” din 1923 al lui Ziegfeld Follies.

In Europa a fost introdus de catre Josephine Baker in 1920 la Paris. Era dansat cu balansari ale bratelor si “aruncari” ale picioarelor pe o muzica cu un tempo de 200-240 batai pe minut. Ulterior a devenit popular in toata lumea, dar caracterul deosebit de energofag si agitat al dansului a facut ca acesta sa fie treptat exclus din saloanele de dans.

Black Bottom, presupus originar din suburbia cu acelasi nume a Detroitului sau a New Orleans-ului, a devenit cunoscut dupa show-ul lui George White, “Scandals of 1926”, si era dansat pe o muzica la 140-160 de batai/minut, implicand leganarea torsului, indoirea genunchilor si aruncari energice din picioare.

“Peabody”, denumit astfel dupa numele unui controversat locotenent de politie, s-a apropiat cel mai mult de quickstep. Acest locotenent, pe numele sau  William Frank Peabody ( mort pe 5 august 1939 la varsta de 66 de ani ), desi a fost un politist cu o reputatie indoielnica, a reusit, datorita notorietatii de care se bucura in cercurile de dansatori din New York-ul vremii, sa fie identificat cu unul dintre dansurile cele mai importante pentru geneza qickstep-ului .
Vizita formatiei lui Paul Whiteman in Anglia in 1923 a reprezentat catalizatorul aparitei  unei versiuni mai rapide a foxtrotului, care a asimilat elemente din toate dansurile mai sus mentionate. Profesorii de dans englezi, impreuna cu Imperial Society of Teachers of Dancing, au inceput cu acea ocazie standardizarea noilor variante de foxtrot. Astfel, unele figuri de baza  au fost descrise de catre profesorii de dans din Anglia inca din deceniul doi al secolului XX si au dainuit pana in zilele noastre. Un exemplu in acest sens il reprezinta  “lock step”-ul, care desi atunci se numea “ cross step”, reprezenta de fapt aceeasi figura .Q1

Quickstep-ul (initial denumit  „quick time foxtrot and charleston”) si slow foxtrot-ul au fost prezentate pentru prima data intr-o competitie de dans la campionatele “Star” din 1927 de catre cuplul de dansatori englezi Frank Ford si Molly Spain. Variantei rapide a foxtrot-ului i s-a dat numele de “quickstep “ de catre Societatea Imperiala a Profesorilor de Dans, in 1924. Malitiosii sustin ca a devenit atat de popular deoarece ii ajuta sa se incalzeasca pe timpul iernilor din acea perioada, caracterizata de o acuta recesiune economica. De altfel, s-a demonstrat stiintific ca energia produsa intr-un minut de dansat quickstep este echivalenta cu cea produsa intr-o alergare pe distanta de 1600 m.

Lasand la o parte latura anecdotica, eu cred ca Quickstep-ul a devenit atat de popular si a dainuit atata timp deoarece le-a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societatii ceea ce cautau, si anume un ritm caracteristic varstei lor, plin de veselie, dinamism si “joie de vivre”. Spre deosebire de acesta, slow foxtrot-ul a evoluat ca un dans destinat protipendadei, care, din cauza etichetei, nu-si putea permite un dans atat de energic cum era quickstep-ul.

Categorii
Articole recente