You are here: Home Despre noi

Despre noi

Cuvant inainte

Într-o perioadă în care stresul, sedentarismul şi singurătatea domină lumea modernă, nevoia de mişcare devine una extrem de importantă şi benefică.
Dansul şi muzica, cele mai complexe dintre arte, se număra printre acele activităţi care bucură în mod egal atât trupul cât şi sufletul. Ele produc bucurie, plăcere, deschidere, confort,  dezvoltând în acelaşi timp curajul, perseverenţa, prezenţa de spirit.

Faptul ca în dans vârsta nu are limite e lesne de ştiut.
Prin dans copiii îşi dezvoltă deprinderile psiho-motrice, capacitatea  de a avea o atitudine pozitivă în colectiv şi nu în ultimul rând stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective.

Tinerii veniţi la cursurile de dans îşi fac noi prieteni, găsesc un mod placut de petrece timpul liber.
Persoanele „înrobite” de munca pe care o desfăşoară pot descoperii în  dans o oază de desfatare.
De aceea clubul nostru îşi propune sa redea celor ce vor urma cursurile noastre, amatori sau profesionişti, zâmbetul pe care poate  l-au pierdut şi speranţa ca mai putem salva ceva din lumea asta pervertită.

 

Preşedinte,
Păduraru Emilian

 

 

 

 

Ultima actualizare în Duminică, 04 Octombrie 2009 21:10
 
Instructori UNIC

Instructori

CLUBUL SPORTIV DE DANS UNIC are instructori recunoscuti de Federatia Romana de Dans Sportiv.

PĂDURARU EMILIAN - Insctructor II

ROXANA ENACHE - Instructor I

 

 

Ultima actualizare în Marţi, 17 August 2010 09:24
   

LOCATII

SALA DE SPORT S3

Amplasare: Copou, langa Policlinica Studenteasca, viv-a-vis de Corpul D al Universitatii Al. I. Cuza Iasi

Program:

Marti si Joi, ora 20.00 pentru incepatori
ora 21.00 pentru avansati

Inscrieri pentru Sala de Sport S3 la telefon: 0745.805.345

Sala SANGYM

Amplasare: C.A. Roseti, nr. 52, Iasi

Program:

Miercuri si Vineri, ora 20.00 pentru avansati
ora 21.00 pentru incepatori

Inscrieri pentru Sala Sangym la telefon: 0745.805.345

Gradinita ATELIER Nr. 1

Amplasare: str. Vanatori

Program:

Marti si Joi, ora 20.00 pentru incepatori
ora 21.00 pentru avansati

Sala de Sport - Gradinita Atelierul Nr. 1

Inscrieri pentru Sala de Sport la telefon: 0745.805.345